Puterea statala nu se confunda cu puterea politica.
|
Ca trasaturi generale ale puterii de stat retinem:
- caracterul de putere;
- caracterul coercitiv;
- putere sociala;
- putere de a exprima si realiza vointa ca vointa de stat;
- caracterul organizat;
- suveranitatea;
Caracterul de putere:
Acest caracter general al puterii de stat, care exprima “genul proxim” in definirea puterii de stat, consta in aceea ca puterea este o putinta efectiva, o capacitate de a exprima si realiza vointa ca vointa obligatorie pentru intreaga societate. Dar pentru a defini puterea de stat sunt necesare si alte elemente, respectiv cele care o diferentiaza de alte puteri, care reprezinta “diferenta specifica”.
Puterea de stat este o putere de constrangere .
Fiind o putere sociala, puterea de stat se distinge in cadrul fenomenului putere prin faptul ca este o putere de constrangere. In realizarea vointei lor, guvernantii apeleaza la un intreg arsenal de mijloace, inclusiv forta de constrangere legala, denumita si “constrangerea de stat” impotriva celor care nu se supun. Elementul constrangere este definitoriu pentru putere, ca putere de stat, deoarece, in momentul in care dispare constrangerea dispare chiar statul. Acesta (elementul constrangerii) deosebeste puterea de stat de puterea sociala existenta in comuna primitiva, care era o putere obsteasca si se baza pe convingere, pe intelegerea rostului si necesitatii masurilor luate. De asemenea, el deosebeste puterea de stat de alte puteri sau activitati exercitate de organe si organizatii nestatale (partide politice, diferite organizatii sociale, organizatii religioase). Ca atare, orice putere de stat este o putere de constrangere, contrangerea de stat fiind una din “trasaturile esentiale ale oricarei puteri de stat”. Dar constrangerea de stat trebuie folosita doar in ultima instanta , adica atunci cand vointa de stat exprimata prin lege nu este respectata de buna voie. Constrangerea de stat se realizeaza printr-o forta institutionalizata, care trebuie sa functioneaza numai in baza si in limitele legii, adica numai in cazurile si conditiile prevazute de lege dupa proceduri stricte si numai prin organele abilitate de lege. In cazul cand constrangerea de stat este folosita in afara legii, este necesara tragerea la raspundere civila administrativa sau penala dupa caz, atat a functionarului public vinovat cat si a autoritatii publice in cauza.
Caracterul social al puterii statale
Puterea de stat are evident un caracter social si se manifesta intr-un mediul social. Acest caracter explica aparitia sa, apartenenta, continutul si functiile sale. Puterea organizata statal a aparut ca puterea unor forte sociale (grupuri, clase) si a fost folosita la consacrarea si protejarea intereselor acestora. Drumul parcurs in organizarea statala a puterii de la despotism pana la statul de drept si democratic se analizeaza si se explica in raport tocmai cu caracterul social al puterii.
Puterea de stat este puterea de a exprima si realiza vointa guvernatilor
ca vointa general-obligatorie.
Aceasta trasatura exprima ratiunea de a fi a puterii organizata statal.Trebuie subliniat ca vointa indivizilor, grupurilor sociale, poporului, natiunii (depinde de sfera ce o dam guvernatilor) exprimata prin lege, nu este suma aritmetica a vointei membrilor, grupurilor sau claselor sociale. In lege trebuie sa se exprime interesele fundamentale, precum si celelalte care au caracter general pentru categoria guvernatilor. Raportul lege-vointa reala a poporului, este in stransa legatura cu caracterul democratic al statului. Ca atare, nu intotdeauna legea exprima vointa poporului, fie din cauza unor alegeri incorecte, fie din cauza indepartarilor guvernantilor de la ceea ce au promis cand au fost alesi.
5. Caracterul organizat al puterii statale. Puterea de stat este si exista numai ca o putereorganizata sub forma unui aparat, mecanism, autoritati investite cu “puteri” exprimate in competente. Puterea de stat nu poate exista decat organizata. Organizarea puterii statale, pe principiul separarii, egalitatii, cooperarii si controlului reciproc al acestora prezinta incontestabile avantaje in exercitiul democratic al functiilor incredintate, structurilor acestuia (autoritatii publice, functionarii publicii, institutii publice etc.).
Suveranitatea puterii de stat.
Este o alta trasatura a puterii organizate statal, ca fiind suprematia si independenta puterii in exprimare si realizarea vointei guvernatilor ca vointa de stat. Aceasta trasatura se analizeaza sub denumirea de suveranitate de stat pentru a fi deosebita de suveranitatea poporului si suveranitatea nationala.
II. Despre autolimitarea puterii.
Viata in Stat s-a facut posibila prin sacrificiul libertatii netarmurite a fiecarui individ, pentru ca astfel sa poata fi asigurat exercitiul acestor libertati inerente vietii . Atunci cand este vorba de “multi” si de toti, puterea si libertatea nu se pot exersa si deci, realiza decat daca se autoingradesc. Faptul de a hotari in privinta multora (a tuturor) este mai intai rezultatul delegarii de catre acestia a unei parti a libertatii lor; eu si ceilalti asemenea mie am hotarat liber ca altcineva (puterea) sa hotarasca pentru noi. Dar, daca este o delegare partiala a libertatii noastre, facuta puterii, atunci aceasta trebuie sa se exercite numai in limitele infaptuirii si dezvoltarii libertatii noastre. Depasirea acestor limite impune responsabilitatii acceptate de puterea care se respecta . Puterea reglementeaza relatiile sociale, pentru realizarea drepturilor si libertatilor . Aceasta se face in raport de interesele care se vizeaza a fi realizate. De aceea de multe ori individul coplesit, de exemplu, de variatele imixtiuni si controale din partea puterii, este indreptatit sa se intrebe, daca nu cumva puterea are limite si responsabilitati, si daca da, care sunt acestea? Orice lucru, proces, fenomen structura, sistem scapat de sub control distruge sau se autodistruge.
Istoria a demonstrat ca o putere nelimitata, iese din slujba celor care au creat-o, putand actiona chiar in deserviciul acestora. Simpla limitare a puterii, fara instituirea si infaptuirea responsabilitatii pentru depasirea limitelor acesteia este o utopie, iar administratia acesteia se intoarce contra celor care au infiintat-o.
In conceptia antica, puterea era fundamentalmente totalitara, sub toate cele trei forme: ca functie, organ si vointa. Tomismul, facand distinctie intre “legea eterna” si “legea umana” are meritul de a oferi un “pretext” pentru limitarea puterii, indiferent de formele de exercitare a acesteia. Astfel, formula biblica “Da-i Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” fondeaza ideea limitarii puterii si instituirea responsabilitatii pentru depasirea acestor limite, idei care s-au materializat pentru prima data in obiceiuri si apoi in legi. Daca anterior suveranul putea sa faca si sa desfaca legi dupa bunul sau plac, prin adoptarea principiului “princeps legibus tenetur”, acesta este tinut sa respecte dreptul, chiar daca initial era vorba numai de dreptul natural nu si de dreptul cetatii, dreptul civil.
Aparitia Constitutiei ca “lege fundamentala a Statului”, a consacrat principiul autolimitarii puterilor statului, in sensul ca puterea acestuia sa se exercite in limitele prevazute de Constitutie deci, fara a-si incalca propriile legi, iar incalcarea acestora sa atraga responsabilitatea juridica a autoritatii publice si functionarilor sai. Ba mai mult, in Franta, Constitutia din 1789 introduce pentru prima data posibilitatea de control a constitutionalitatii legilor, deci posibilitatea de control judecatoresc asupra puterii legislative, in activitatea de elaborare a legii care trebuie sa fie totdeauna conforma cu Constitutia . Controlul constitutionalitatii legilor, vizeaza impiedicarea legiuitorului de a face legi dupa bunul plac, deci limiteaza legiferarea la principiile constitutionale. Astfel, se scoate in afara Constitutiei tendintele de insusire a puterii exprimate plastic prin “L’Etat est moi.”
In Anglia, spre deosebire de Franta, parlamentul si regele nu puteau sa creeze dreptul, ci doar sa descopere si sa exprime regulile acestuia. Common Law statea la baza dreptului, iar legiuitorul nu putea actiona contrar spiritului acestuia. Revolutia din 1688 a marcat un triumf al “suprematiei parlamentului”, excluzandu-se orice control judecatoresc asupra validitatii legilor .
Cu toate acestea, in coloniile engleze, inclusiv America de Nord, judecatorii si-au asumat “un drept de control” prin ignorarea legilor locale, cand ele nu erau conforme cu dreptul englez, fapt consacrat in anul 1803 in “principiul considerat esential in toate constitutiile scrise, ca o lege incompatibila cu Constitutia este nula si ca instantele, ca si celelalte organe ale puterii, trebuie sa asigure efectele Constitutiei.
Istoria a dovedit ca autolimitarea puterilor statului, fara instituirea responsabilitatii, pentru incalcarea acestor limite, este insuficienta in asigurarea drepturilor omului contra tendintelor despotice sau a abuzurilor autoritatii, fie ea si judecatoreasca. O serie de constitutii si documente internationale au consfintit si garantat drepturile oamenilor ca fiind sacre de-a pururi si nici un ordin impus de tiranie sau de o putere arbitrara nu poate avea destula autoritate pentru a le aboli . Garantarea drepturilor omului este data de consacrarea lor prin lege si instituirea domniei legii fata de orice autoritate, deziderat ce nu se poate realiza fara existenta responsabilitatii,a autoritatii publice si functionarului sau. Deci, orice hotarare judecatoreasca sau act al unei alte autoritati publice prin care se incalca ilegal drepturile unei persoane, trebuie desfiintate, atragand raspunderile juridice corespunzatoare, evident numai pe baza unei proceduri prevazute de lege. Caci, numai o guvernare prin lege este esenta libertatii, arata Montesquieu.
III. Principiul separarii puterilor, al egalitatii, cooperarii si controlului reciproc al acestora
De-a lungul evolutiei dreptului s-au cristalizat o serie de principii, adica idei de baza general valabile ce se regasesc in normele care reglementeaza institutiile dreptului. Dintre principiile menite sa asigure drepturile omului prin limitarea puterii autoritatii si functionarilor publici, precum si prevenirea exercitarii abuzive a acesteia, voi reaminti doar cateva, astfel: principiul separatiei puterilor, al echilibrului, cooperarii si controlului reciproc al acestora; toti oamenii sunt egali in fata legii si au dreptul, fara deosebire , la o protectie egala a legii; dreptul fiecaruia de a se adresa in mod efectiv instantelor judiciare competente impotriva acelora care ii violeaza drepturile fundamentale recunoscute prin Constitutie sau alte legi; nimeni nu poate fi arestat, detinut sau exilat, in mod arbitrar; impartialitatea si independenta justitiei; prezumtia de nevinovatie; garantarea drepturilor la aparare; neretroactivitatea legii si aplicarea legii penale mai blande pentru individ; principiul legalitatii; principiul garantarii dreptului fiecarei persoane vatamate de o autoritate publica; principiul responsabilitatii puterilor statului si functionarilor publici; exercitarea drepturilor si libertatilor poate fi ingradita numai de lege si numai “in scopul exclusiv al asigurarii recunoasterii si respectului drepturilor si libertatilor celorlalti” in vederea satisfacerii cerintelor juste ale moralei, ordinii publice si bunastarii intr-o societate democratica; principiul suprematiei Constitutiei. Aceste principii nu fac altceva decat sa continue limitarea puterilor statului in raport cu individul, care au fost separate si organizate in asa fel incat sa se poata controla si limita reciproc, inlaturandu-se astfel posibilitatea caderii vreuneia din acestea in absolutism, iar a statului in anarhie.
Montesquieu afirma ca orice om care ar detine intreaga putere intr-un stat (legislativa, executiva si judecatoreasca) este tentat sa abuzeze de ea ; de unde si concluzia ca divizarea acestuia in parti ce coopereaza dar se si controleaza reciproc este de natura a asigura echilibrul si stabilitatea puterilor si in mod deosebit folosirea non-abuziva a acestora.
Principiul separatiei puterilor a fost proclamat de Revolutia franceza, pentru a pune capat absolutismului cand o singura persoana concentra toata puterea, adica de a face legi, de a le executa precum si de a judeca atunci cand sunt incalcate. Este cunoscuta expresia “L’Etat est moi” sintagma care exprima cel mai bine conceptia cu privire la putere, dominanta pana in Revolutia franceza. Separarea puterii in putere legislativa, executiva si judecatoreasca, a fost un progres pentru vremea aceea, fiecare din cele trei mari puteri trebuind sa fie detinute si exercitate de structuri diferite. Dar limitarea acestui principiu numai la separarea puterilor, in cele trei puteri, este periculoasa pentru ca poate duce la anarhie. Astfel, din pacate, imediat dupa Revolutia din 1789, in Franta acest principiu a fost initial “folosit mai ales pentru a proteja autoritatile administrative de orice ingerinta a tribunalelor”, intarindu-se in loc sa se limiteze puterea executiva, de catre puterea judecatoreasca. Aceasta a fost posibil prin infiintarea unor structuri hibrid administrativ- judecatoresti, care solutionau exclusiv conflictele dintre autoritati si individ si nu autoritatile judecatoresti.
La germani, dezvoltarea conceptiei de Reichsstaat este “rezultatul direct al vechiului ideal al suprematiei dreptului, prin care trebuia limitat nu un monarh sau un for legislativ, ci un complicat aparat administrativ .
Simpla separare a puterilor a ridicat o serie de probleme in practica, astfel:
- disputarea intre acestea a unei suprematii, ori exercitarea fara limite a puterii ce o detine;
- lipsa de cooperare intre puteri, care poate imbraca forme de cauzare reciproca de greutati, piedici etc.;
- necunoasterea reciproca, lipsa de control reciproc limitat intre acestea, izolarea acestora cu efecte negative pentru realizarea scopului lor.
“Puterile nu sunt si nu trebuie sa fie izolate. La aceasta s-ar opune, insasi ideea suveranitatii care este unica si indivizibila, iar in practica s-ar ajunge la nesfarsite conflicte. Guvernate de ideea egalitatii intre ele, puterile trebuie sa colaboreze si sa se controleze reciproc, stabilind o interdependenta complexa intre ele. Cu acest chip se impiedica abuzurile, se inlatura conflictele si se ajunge la unitatea cu care trebuie sa se exercite suveranitatea nationala. Tocmai in realizarea acestei unitati, sta meritul alcatuitorilor noii Constitutii, care va trebui sa cuprinda principiul separatiei puterilor “. Ca urmare, principiul separatiei puterilor a fost perfectionat in scopul unei functionari eficiente a acestora in realizarea menirii lor.Astfel, la principiul separarii puterilor s-a adaugat sintagma “al egalitatii acestora”, care inseamna ca, nici una nu trebuie sa domine pe alta si nici una nu se subordoneaza alteia. Regula egalitatii puterilor presupune:
- toate puterile sunt egale, principiu consacrat constitutional;
- toate puterile se subordoneaza numai Constitutiei si legilor date in baza acesteia (principiul domniei legii); spre exemplu, Parlamentul nu poate sa elaboreze o lege contrara Constitutiei;
- faptul ca legile elaborate de Parlament sunt obligatorii pentru celelalte puteri nu inseamna ca acesta este superior celorlalte puteri constituite in stat. Ba mai mult, nu toate legile elaborate de Parlament, executate de celelalte puteri. Astfel, in cazul legilor date de Parlament, prin incalcarea dispozitiilor constitutionale, cei interesati pot obtine dupa anumite proceduri prevazute de lege declararea lor ca neconstitutionale si deci, acestea nu mai pot produce efecte juridice.
A acorda o putere mai mare uneia din cele trei puteri, presupune predispozitia la abuz de putere din partea acesteia si chiar disfunctionalitati in structurile statului. Potrivit Constitutiei din 1965, s-a apreciat ca puterea legislativa era putere suprema in stat si ca atare, celelalte puteri nu o puteau controla, fiind subordonate acesteia.
Ca urmare, in acea perioada, nu se putea vorbi de un contencios administrativ si constitutional in cazul unor abuzuri. Dar simpla separare a puterilor, precum si egalitatea acestora nu sunt suficiente pentru a asigura buna functionare a lor, in special si respectiv a statului in general. Faptul ca puterile sunt ale unei entitati respectiv statul, presupune organizarea lor intr-un sistem, angrenaj care trebuie sa functioneze eficient, in vederea realizarii scopului unic al statului, scop stabilit de popor. Aceasta inseamna ca intre puteri nu trebuie sa fie izolare, dezinteres, necunoastere, ci interconditionare, conjugare a activitatii, cunoasterea reciproca a scopurilor mediate, intr-un cuvant cooperare.
Astfel, regula cooperarii puterilor presupune:
- -subordonarea scopurilor, scopului comun care uneste puterile in stat, statul fiind suveran si indivizibil;
- -cooperarea intre acestea in limitele Constitutiei si legilor date in baza acesteia;
- -desfasurarea activitatilor cu buna credinta si fidelitate fata de tara.
Astfel, s-a ajuns la formularea principiului separatiei puterilor, al egalitatii si cooperarii acestora.
Dar, viata a demonstrat ca acest principiu, trebuie perfectionat in sensul introducerii si a regulei privind “controlul reciproc al acestora.”
Aceasta regula presupune ca prin Constitutie trebuie sa se prevada proceduri precise si institutii publice pe baza carora puterile sa se controleze reciproc sub aspectul respectarii Constitutiei si a legilor emise in baza acesteia.
Cu privire la controlul reciproc al puterilor in S.U.A., Alexis de Tocqueville arata: “Pacea, prosperitatea, insasi existenta uniunii, stau neincetat in mana celor sapte judecatori federali (Curtea Suprema a S.U.A.) Fara ei, Constitutia este litera moarta; la ei apeleaza puterea executiva pentru a rezista presiunilor corpului legislativ; legislativul pentru a se apara de initiativele puterii executive; Uniunea pentru a se impune in fata statelor; statele pentru a respinge pretentiile excesive ale Uniunii; interesul public-contra interesului privat; spiritul conservator contra instabilitatii democratice etc.
Controlul reciproc al puterilor presupune:
- cai de atac legale prin care o putere sau autoritate a acesteia, pot actiona in judecata o alta putere atunci cand aceasta abuzeaza, incalcand legea;
- alegerea, ori numirea functionarilor unei puteri de catre o alta putere;
- dizolvarea, suspendarea, demiterea functionarilor unei puteri de o alta putere, in conditiile legii;
- avizeaza reciproc, acord, unele acte din activitatea de reglementare separata, sunt urmate de mediere, conform legii, atunci cand acestea difera etc.
Reglementarea si functionareaa puterilor statului, conform principiului separarii, egalitatii, cooperarii si controlului reciproc al acestora, este o garantie a realizarii interesului general in conditiile legii.
IV. Principiul separarii puterilor, al egalitatii, cooperarii si controlului reciproc al acestora prevazut in CONSTITUTIA ROMANIEI din anul 1991
Constitutiile moderne, inclusiv a Romaniei (1991), in scopul unei autolimitari eficiente a puterii in general, au depasit faza separatiei puterilor numai in trei componente esentiale (legislativa, executiva si judecatoreasca). In tara noastra sunt organizate si functioneaza o serie de autoritati publice care nu sunt subordonate nici uneia din cele trei puteri clasice si nici incluse in acestea, respectiv: Curtea Constitutionala, Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Banca Nationala a Romaniei etc. De asemeni, puterea legislativa este “impartita” intre cele doua camere ale Parlamentului respectiv, Senatul si Camera Deputatilor care la randul lor coopereaza si se controleaza reciproc. Astfel, nici o lege nu poate intra in vigoare fara sa fie votata in aceeasi redactare de cele doua camere. In caz de divergenta intre normele votate de Senat si cele votate de Camera Deputatilor se aplica procedura medierii. De asemenea, aceasta rezulta si din relatiile instituite intre celelalte institutii politice. Astfel, Presedintele numeste primul ministru si Guvernul, care se confirma de Parlament, iar Guvernul organizeaza si conduce alegerile pentru Presedinte si Parlament. Decretele Presedintelui nu produc efecte juridice daca nu sunt contrasemnate de Primul-ministru. Presedintele are dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului, sa-i suspende s-au sa-i revoce, insa numai la propunerea primului ministru. Presedintele Romaniei numeste magistratii, care fac parte din puterea judecatoreasca. Instanta judecatoreasca poate sa anuleze hotararile Guvernului si sa sesizeze Curtea Constitutionala pentru a declara ca neconstitutionale legile date de Parlament cu incalcarea Constitutiei.
In Constitutia Romaniei sunt si alte atributi ale institutiilor puterii prin care se reglementeaza relatiile de cooperare si control reciproc ale acestora.
Potrivit Constitutiei nici una dintre puteri sau institutii ale puterii nu este mai mare decat alta. Spre exemplu, Parlamentul poate fi dizolvat de Presedinte in anumite conditii si dupa o anumita procedura, iar Parlamentul in conditiile legii il poate suspenda pe Presedinte.
O astfel de reglementare moderna, prin incredintarea atributelor puterii la mai mult de trei autoritati independente, din care nici una nu este mai mare, toate fiind subordonate numai dispozitiilor constitutionale, este un pas inainte spre democratie, constituind un factor de prevenire a tendintelor de insusire a puterii de catre o persoana sau un grup ori chiar de o categorie sociala.
De la regula controlului reciproc au fost si inca mai sunt exceptii obiective sau unele chiar subiective, cu implicatii negative asupra exercitarii puterii.
Puterea executiva este acea parte a puterii de stat care are ca principala functie, asigurarea bunului mers al vietii publice prin organizarea aplicarii legilor si prin punerea lor în executare la cazurile concrete, cu posibilitatea de a se recurge, daca este necesar, la forta de constrângere a statului.
Puterea executiva intr-un stat este impartita intre Guvern si seful statului. De la stat la stat, Guvernul poate purta diferite denumiri : Consiliu de Ministri, Cabinet etc. In functie de forma de guvernament, seful statului poate fi si seful Guvernului (republicile prezidentiale) sau poate avea numai atributii simbolice, conducerea Guvernului fiind asigurata de primul-ministru.
Puterea judecatoreasca : Inalta Curte de Casatie si Justitie formata din 11 judecatori numiti pentru trei ani, de catre presedinte dupa consultari cu Consiliul Suprem al Magistraturii
:Curtea Constitutionala valideaza rezultatele alegerilor si ia decizii cu privire la constitutionalitatea unor legi, tratate, ordonante sau regulamente interne ale Parlamentului. Este cuprinsa din noua membri numiti pentru un mandat de noua ani. La fiecare trei ani, sunt schimbati trei dintre membrii Curtii. Numirile sunt facute in proportii egale de catre presedinte (trei membri), Senat (trei membri) si Camera Deputatilor (trei membri)
Pingback: Ghid politic roman « Politicall