Palatul Victoria (Sediul Guvernului Romaniei)
- Sediu:
Piata Victoriei, nr.1, sector 1, Bucuresti - Prim-ministru:
Emil Boc - Site web:
http://www.guv.ro/
ÎN ACEST CAPITOLDefinitie |
ÎN GHID POLITICStatul român modern |
MAI CITEŞTE: Lista prim-ministrilor si a guvernelor |
Guvernul este autoritatea publica a puterii executive, care functioneaza in baza votului de incredere acordat de Parlament si care asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice.
Numirea Guvernului se face de Presedintele Romaniei pe baza votului de incredere acordat Guvernului de Parlament.
Guvernul are rolul de a asigura functionarea echilibrata si dezvoltarea sistemului national economic si social, precum si racordarea acestuia la sistemul economic mondial in conditiile promovarii intereselor nationale.
Guvernul se organizeaza si functioneaza in conformitate cu prevederile constitutionale, avand la baza Programul de guvernare acceptat de Parlament.
Guvernul este alcatuit din primul-ministru si ministri. Primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atributiilor legale care le revin.
Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din aparatul de lucru al primului-ministru, Secretariatul General al Guvernului, departamente şi alte asemenea structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.
Şedinţele Guvernului se convoacă şi sunt conduse de primul-ministru.
Guvernul se întruneşte săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, pentru a dezbate problemele politicii interne şi externe sau aspecte de conducere generală a administraţiei publice.
În urma dezbaterilor din şedinţa de Guvern sunt adoptate acte normative.
Au dreptul să iniţieze proiecte de documente de politici publice şi proiecte de acte normative, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern, conform atribuţiilor şi domeniului lor de activitate, următoarele autorităţi publice:
ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, aflate în subordinea Guvernului, precum şi autorităţile administrative autonome;
organele de specialitate ale administraţiei publice centrale aflate în subordinea sau în coordonarea ministerelor, prin ministerele în a căror subordine sau coordonare se află;
prefecţii, consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, potrivit legii, prin Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Notele de fundamentare sunt instrumente legislative de prezentare şi motivare a actelor normative – hotărâri de guvern şi ordonanţe (simple şi de urgenţă).
Istoricul institutiei guvernamentale
Administraţia publică până la Unirea Principatelor Române.
Regulamentul Organic a fost pus în aplicare în Muntenia în iulie 1830 şi în Moldova, la 4 ianuarie 1832. Este prima lege care organizează administrativ cele două principate. În Regulamentul Organic găsim geneza guvernului şi a ministerelor. Guvernul era numit sfatul administrativ, compus din marele vornic, marele vistier şi secretarul sfatului. preşedinţia Domnului care convoca sfatul administrativ ordinar.
Separarea administraţiei de justiţie prin crearea de judecătorii şi de instanţe judecătoreşti şi interzicerea organelor administrative de a judeca, a fost concretizată în Regulamentul Organic.
În cadrul organizării administrative a celor două principate a fost înfiinţată poliţia în oraşe şi judeţe.
Administraţia publică de la Unirea Principatelor până în perioada regimurilor autoritare
Administraţia publică centrală este reprezentată de Guvern. Guvernul propriu-zis apare ca o creaţie a Unirii Principatelor în urma Statutului dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 1858 care foloseşte termenul de Guvern şi pe acela de prim-ministru, funcţie în care pentru prima dată a fost numit Mihail Kogălniceanu.
În conformitate cu Constituţia din 1866, considerată de drept prima Constituţie a statului român, puterea executivă aparţine domnului, care o exercita prin Guvern, cu ajutorul membrilor acestuia, care erau miniştri.
Administraţia locală a fost reorganizată, prin Legea Comunală din 1 aprilie 1864 şi Legea privind înfiinţarea consiliilor judeţene din 2 aprilie 1864.
În această perioadă istorică, legea lui Vasile Lascăr din 19 decembrie 1902, unifică poliţia administrativă şi comunală. Este prima lege organică a poliţiei care înalţă edificiul poliţiei generale a statului pe o temelie unitară, concepută pe realităţi româneşti şi după principii ştiinţifice moderne.
Potrivit Constituţiei din 1923, socotită a fi cea mai democratică din Europa acelor ani, guvernul exercita puterea executivă în numele regelui, iar atunci când se întruneau, alcătuia Consiliul de Miniştri, care era prezidat de acela care era însărcinat de rege cu formarea guvernului.
Administraţia publică în regimurile politice totalitare.
Dictatura regală.
În 10-11 februarie 1938, se instaurează în România, un regim autoritar prin proclamarea dictaturii regale. Din punct de vedere al dezvoltării dreptului, această perioadă se distinge printr-o intensă activitate de codificare şi prin introducerea în dreptul nostru a unor principii şi instituţii noi, legate de instaurarea regimului de autoritate. Caracteristica esenţială a noului regim instaurat este restrângerea drepturilor şi libertăţilor democratice, renunţarea la unele principii clasice ale democraţiei burgheze.
În primul rând, intră în vigoare o nouă Constituţie, la 27 februarie 1938, care reprezintă un pas înapoi în ce priveşte viaţa democratică în România.
Dictatura militară.
La 8 septembrie 1940, prin decretul Regal nr.3052, a fost suspendată Constituţia din 1938, se dizolvă Parlamentul şi guvernarea ţării se realizează fără existenţa unei constituţii. La baza noului regim constituţional se găsesc decrete-legi din septembrie 1940.
Dictatura comunistă.
După 23 august 1944, dreptul a contribuit la desfăşurarea proceselor postbelice aşa cum au fost impuse de puterea sovietică şi aduse la îndeplinire de noile autorităţi. Din punct de vedere al izvoarelor, dreptul acestei etape a avut ca trăsătură fundamentală abrogarea legislaţiei din perioada dictaturii militare.
După alegerile din noiembrie 1946 şi abolirea monarhiei de la 30 decembrie 1947, a fost adoptată Constituţia din 13 aprilie 1948, care prevedea că, guvernul este organul suprem executiv şi administrativ, fiind compus din: primul ministru, vicepreşedinţi şi miniştri. Termenul de “Guvern” era echivalent cu acela de “Consiliu de Miniştri”, iar termenul de “Preşedinte al Consiliului de Miniştri” cu acela de “Prim-ministru”.
Guvernul era abilitat să organizeze şi să conducă administraţia statului, coordona activitatea ministerelor, dirija şi planifica economia naţională, precum şi finanţele publice, organiza armata şi stabilea instituţiile ordinii şi liniştii publice.
În anul 1952, este elaborată şi intră în vigoare Constituţia care renunţă la ambiguitatea terminologică, menţinând denumirea de Consiliu de Miniştri, dar adăugând că, în compunere intră preşedintele său, vicepreşedinţii şi miniştrii.
Constituţia din 1965, a accentuat centralizarea conducerii în toate domeniile de activitate, întărirea rolului partidului comunist, partid unic de guvernământ.
Administraţia publică din România după prăbuşirea regimului totalitar.
Constituţia din anul 1991 revizuită în 2003 aduce importante inovaţii cu privire la organizarea şi funcţionarea Guvernului României, actele pe care acesta le emite, raporturile cu Parlamentul sau cu Preşedintele.
În esenţă, Constituţia prevede că, guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice şi asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării.
